Acest articol îi aparţine lui Cătălin Oprişan de la GSP şi se numeşte “Unora chiar le pasă de sport”. Nu ma simt înstare sa zic mai multe. Fotografia este de la turneul din Călăraşi,2009, Royals IGB locul III.
Există în România şi altfel de oameni. Unii dau cu bîta, dar nu ca să spargă capetele semenilor
“Cîinii” urcă scaunele pe mese la “Bamboo”, rugbiştii şi-au tatuat pe braţ “Moarte gruzinilor!”, iar la capătul lui 41 se ajunge doar dacă eşti de acord cu un salariu mic. Departe, foarte departe de această lume dezlănţuită există, însă, şi Sportivi!De-abia le dăduseră tuleiele cînd au pus mîna pe bîte, la mijlocul anilor ’90. Cei de vîrsta lor plecau cu astfel de arme prin discoteci, să se dea smardoi. Ei o luau în direcţia opusă, pe un teren de sport. Unui profesor, Nelu Gavrilă Braicu, îi venise ideea cu Federaţia Română de Baseball şi Softball. Ceeee? Atunci se dansa pe Michael, se făceau averi din suc la dozatorul TEC şi se mergea după blugi peste Bosfor, iar ei făceau performanţe la nivel naţional cu baseball-ul??? Bună poanta…
Un deceniu. Ba chiar un deceniu şi jumătate. Atît a trecut de atunci. Puştii au devenit oameni în toată firea. Dar, brusc, într-o zi de februarie, inima coach-ului s-a încăpăţînat să mai bată. Ce urma? Simplu! Dezorganizare, haos, lipsa de antrenamente, fuga sponsorilor, faliment, destrămare. Dar copiii din ’90 – să-i numim Bogdan, Ciprian, Andrei ori Silviu -, s-au hotărît, asemenea reclamei, să meargă mai departe. Au scris, cu markerul pe peretele vestiarului vorbele marelui Hannibal: Dacă nu voi găsi drumul, atunci îl voi construi! Şi…la drum!
Cum e să te încurajezi singur?
Au închis uşa vestiarului, ca uriaşul Piţi Apolzan la CCA, şi nu au ieşit de acolo pînă nu au stabilit ce şi cum: cine e antrenorul neoficial, cine ia echipamentul acasă, să-l spele, cine e managerul, de unde aduc banii, cine o face pe administratorul, cine completează foaia de joc. Şi au ajuns la Roman, în judeţul Neamţ, la Cupa României. Au dat peste Dinamo, favorita numărul 1, care i-a călcat în picioare în primul joc. Dar n-au disperat. Se încurajau singuri, mai răbufneau la deciziile arbitrilor, erau debusolaţi. Ai nimănui! Însă jocul a început să se lege. Au cîştigat, au învins trupa din Alexandria, campioana, cea mai mare surpriză din ultimii ani. Finalmente, locul doi, un pas uriaş. S-au bucurat rezervat, ca o echipă mare. S-au închis din nou în vestiar. Cine ia echipamentul să-l spele, cînd au următorul antrenament, ce cotizaţii trebuie să mai dea. Apoi… Apoi s-au suit fiecare în maşinile aduse de acasă, că doar o echipa de baseball, din România, nu poate avea autocar şi…asta e tot!Din “Bamboo”, “Cuando” sau “Gaia”, lucrurile se văd altfel…
“Royals IGB Suceava” îi spune echipei. Nu e mediatizată, ziarele nu se deschid cu echipierii ei, dar păstrează iniţialele profesorului care a dat viaţă trupei.
Aşa e cînd sportul e practicat de sportivi şi nu de prieteni de sportivi!
foarte tare! bravo!!
asa va vreau baieti.am ramas surprins de evolutia baietilor de anul acesta,cu toate ca nu prea mai e timp de antrenamente,fiecare cu job sau scoala.sper sa o tineti tot asa
v am pupat.Tzep .
s-a tinut la calarasi?:O imi pare rau pentru voi.. spun asta pentru ca sunt din calarasi…
da. de ce ?!
ne-am indeplinit obiectivu. e adevarat ca la capitolul conditii e slab, dar pe de alta parte…peste tot e asa
am spus ca-mi pare rau tocmai din cauza conditiilor. probabil voi sunteti obisnuiti cu astfel de conditii pentru ca baseball-ul nu prea e apreciat pe la noi.. dar nici sporturile apreciate nu prea ai unde sa le faci
multa bafta … te vad acolo in spate …
Foarte frumos articolul scris de Catalin Oprisan, emotionant.