creTzu - Tu cu cine votezi ?!

Tu cu cine votezi ?!

21 Nov 2009

Hai să vedem. Hai sa ne dam puţin cu părerea. Stiu, eu am spus mereu că nu o să votez niciodată. M-am înşelat, pot să-mi iau flegme, dar acum e unul dintre momentele alea când pur şi simplu vreau să-mi introduc votu-n urna lor pentru că mi se pare că ratam o şansă la decenţă în ceea ce priveste preşedintele. Nu-s cretin ca majoritatea românilor de rând care voteaza de fiecare dată dar nici măcar nu ştiu ce atributii are preşedintele şi de asta se lasă păcăliţi cu promisiuni de kkt şi irelevante. Referendumul lui Basescu e un mare jet de pişat în faţa oamenilor care mai gândesc câte ceva în ţara asta şi apă la moară pentru toţi retardaţii care gândesc la modul “ăăăă parlamentari, rau… ei au bani, eu nu am, să-i omorâm”. În primul rând pot să pariez în acest moment orice suma de bani că cel puţin 50% dintre români nu ştiu cu ce se ocupă un parlamentar. Dar să fii în aşa hal de prost încât sa crezi ca banii economisiţi pe aia 100 şi ceva care vor fi reduşi sunt de luat în seamă e hilar. E clar că Băsescu se foloseşte de dispreţul oamenilor pentru politicieni ca să-şi atragă voturi, hai să nu fim atât de cretini. Problemele sunt cu ţepele de sute de milioane , cu licitaţiile pe naşpa şi cu toate combinaţiile făcute cu statul, nu cu 100 de salarii în plus sau minus. Tot ce face Băsescu îmi insultă inteligenţa. Oamenii îl votează pentru că le dă impresia că e ca ei. Că bea, că înjură, că e un mârlan obosit, oamenii de genul se simt reprezentaţi. Şi ştim cu toţii ca ăsta e românul de rând. Românul de rând merge la vot. Cum să pui botu la Udrea, Boc şi restul de calicaturi. În aşa hal de bătaie de joc faţă de bun simţ şi inteligenţă eu n-am văzut în viaţa mea şi puteţi să mă înjuraţi oricât dar consider că cine îl MAI votează şi acum pe Băsescu e un cretin notoriu şi merită să ducă o viaţă de câine în România asta de acum.

Despre Geoană puţine de spus. Nu o să votez niciodata PSD. Poate să candideze maică-mea din partea PSD nu o să votez niciodată adunătura aia. Nu ai cum să votezi un partid în care e Iliescu. Poate fi o gândire puerilă şi stupidă dar eu mi-o asum şi mi se rupe de orice încercare de a mă “lumina”. Norocul PSD-ului e că au partid şi că-s foarte bine reprezentaţi la ţară. În România alegerile se câştigă la ţară. Iată alt motiv pentru care o să-mi bag votul, măcar să-l anulez pe ăla al unuia care n-a ieşit niciodată din satul lui şi nu ştie mai mult decât să bea duminica şi să-şi calicească nevasta. A nu se înţelege că am ceva cu ţăranii, dar totuşi în lumea aia a lor (uneori mult mai frumoasă decât a noastră) nu contează şi nu a contat NICIODATĂ cine e preşedinte. Hai să fim serioşi… Deci Geoană nu  “niciodată PSD”, ma ţin de sloganu ăsta.

Îmi pare foarte rău că Oprescu îşi dă la picioare cu Crin Antonescu. Deşi spun că-s prieteni, nu înţeleg de ce Oprescu a insistat să candideze… Sunt la bătaie pe acelaşi tip de electorat şi o să piardă. Crin chiar are faţă. Sunt departe de a fi omul care să pună botu la politicieni, dimpotrivă dar aş fi curios să văd cum ar arăta România cu un preşedinte SPĂLAT. Măcar atât. Cunosc atribuţiile preşedintelui, ştiu că nu va veni să-mi bage mie cârnaţi în traistă, dar măcar să nu-mi fie ruşine cu “reprezentantul meu” cum s-a întâmplat până acum.  Plus că varianta cu primarul Sibiului ca şi prim-ministru mi se pare foarte buna. E clar că mai rău nu se poate, de asta prefer măcar să se schimbe puţin din oameni dacă tot nu se va întampla nimic considerabil. E vorba că în momentul ăsta suntem la limita de jos a bunului simţ şi oricât nu m-ar interesa politica, ma simt scuipat în fată de asta prefer să ma scuipe unul care spală nu un marinar coclit sau un sclav de-al criminalului Iliescu.

Vadim Tudor ?!

Tu cu cine votezi ?!



comentarii 41 comentarii la “Tu cu cine votezi ?!”

  • BeBeLuShA says:

    imi insulti inteligenta daca imi spui ca articolul asta nu`i inspirat 99.9% din Mircea Badea. Ai facut un rezumat din ultimile 2 saptamani de “In gura presei” .. eh.. Am dreptate sau nuh?

  • creTzu says:

    Nu stiu la ce emisiune te-ai uitat tu. dar mircea zice cu totul alte chestii cu care EU nu sunt deacord. in ceea ce priveste politica

  • big says:

    e clar ca cei care s-au saturat de basescu vor merge la vot…si e clar ca cine il voteaza din nou pe basescu e cel mai mare prost si merita cate un sut in cur pentru fiecare neuron retardat din creierul lui

  • big says:

    P.S. Daca nu era Mircea Badea, noi nu ne dadeam seama ca Basescu e un muist :)) deci, iti multumim Mircea ca ne-ai luminat :))

  • ion says:

    Cu Remus Cernea probabil…

  • Iri says:

    Cunosc oameni de 21 de ani care merg sa voteze pentru Basescu fix pe principiul ‘o, da, mai putini parlamentari, mai multi bani pentru mine’. Ca si cand vreodata in viata asta banii aia ‘economisiti’ vor ajunge in buzunarul lor. Mi se pare fenomenal de comic faptul ca sunt unii de varsta noastra care chiar au impresia ca daca se face un referendum o sa fie automat adoptata opinia majoritara si leafa a 100 de parlamentari va fi divizata in mod egal intre toti cetatenii Romaniei astfel incat fiecare sa primeasca 0.5 ron pe luna. Pacat ca l-au arestat pe Nati :))

  • Ciobby says:

    Remus Cernea :D

  • BeBeLuShA says:

    folosesti fix aceiasi termeni gen “spalat” sau faze.. puteai si tu sa folosesti proaspat.. sau ;)) nujt.. un sinonim:D

  • vik says:

    nu fiti nebuni!! votati cu vadim! e cel mai barbat dintre toti. sa va spun un secret geoana,base, crin, sorin chiar si vadim sunt tovarasi,fac orice alianta in interesul lor. deci nu conteaza cu cine votezi, chiar nu. va inflacarati ca niste suporteri ai unei echipe de fotbal.si alt secret base va iesi din nou presedinte.tineretea e faina! politica e pt fanaticii aia fara personalitate care merg cu caravana unui partid si dau galeti prin sate.

  • BeBeLuShA says:

    eu zic sa votam cu titel
     ;))

  • Ciobby says:

    @vik - deci soluţia la toate problemele e să stăm cu mâinile-n sân şi să aşteptăm să se schimbe totul?

  • creTzu says:

    Ba eu nu mai pot sa suport fazele astea cu Mircea Badea and such . E exact pe acelasi tipar cu ” voi cantati ca aia … Veritasaga ” cand faceam o piesa mai iesita din comun sau ” nu ii mai copiatzi pe parazitii ” daca mai strecuram cate-o glumitza. Nu-s atat de cretin incat sa nu am o parere si daca am folosit un cuvant pe care l-a folosit si Mircea e pentru ca probabil cuvantu ala e in romana si probabil am voie. Nu tre sa stau acum sa “demonstrez” ca parerea mea e aproape radical invers decat a lu Mircea, ca e penibil, vreau doar sa puntez fazele cu asemanarile. Ma doare in pula ! Si veci n-o sa scriu aici faze preluate de la altcineva. Orice parere de kkt as avea, sunt sigur ca mai exista cel putin un om in Romania care o impartaseste …

  • Bianca says:

    Crin Antonescu mi se pare o solutie in momentul de fata.

  • ispas says:

    cu vadim ca imi place cum vorbeste

  • Ioana says:

    Oricine ar iesi tot acelasi rahat o sa fie,de aia nu dau 2 bani pe alegeri dar merg la vot din simplu fapt ca nu vreau sa “voteze” altcineva pt mine. Stiu persoane care au stat la sectiile de votare (profitabil,2 mil pe zi ;) ) si la sfarsitul zilei nu le ieseau nr de buletine din urna cu nr persoanelor de pe tabele si incercuiau persoanele absente cum ca ar fi votat.
    Nu stiu cum merg acasa campaniile dar in Bucuresti e mai mult ca sufocant. Cea mai josnica campanie e a lui Antonescu. Eu inteleg prin campanie sa iti promovezi calitatile tale nu sa ii injuri ca la usa cortului,ca ultimul tigan din Ferentari pe adversari. Penibil!! Ideea e ca..acelasi rahat,alt mancator :D

  • Horia says:

    Uite ca n-am mai zis ceva de mult pe blogul lui creTzu, si vreau sa recuperez.
    Nu prin a-mi zice optiunile electorale neaparat.
    La faza cu Mircea Badea mi se pare o tampenie sa “acuzi” ca parerile seamana. Si chiar daca ar fi identice (nu sunt departe oricum), de ce ar fi ceva gresit? Probabil ca sunt inca multi oameni care au aceeasi parere. Sunt plagiatori? Mi se pare atitudine de doi ani, cu “mi-ai furat bluza”, cand aveai aceeasi bluza cu un coleg de gradinita.
    In ceea ce priveste campania lui Antonescu, mi se pare ca Ioana se refera la alt Antonescu. Vreau sa vad si eu, nu un video, un transcript unde Antonescu “injura ca la usa cortului”. Platesc bine. Cred ca faci abuz de termeni, da’ rau de tot. Daca ne gandim la presedintele in functie, si la limbajul si atitudinea lui, remarca ta starneste rasul.
    Cam atat. Putem doar spera, asteptandu-ne, totusi, la ce e mai rau.

  • Raluca says:

    Nu stiu ce credeti voi despre Base care e simpatic pentru ca are shuvitza sau un ochi stramb si gusta glumele de la Divertis, sau nenea Crin care mai are si el sustinatori in Sud Vestu tzarii, da eu cu Geoana nu votez nici picata cu ceara. Asta a ademenit tot sudu` tzarii ca el e cel mai bun si ii mituieste pe pushtani sa rupa afisele lu` Base.URAT! uite ca o chestie , am decis sa citesc pliantele primite la metrou cu campania p**ii mele a lu Geoana care pt mine e un fel de Ciorbea fara ochelari.

    Am primit cate 2 carticele cum ar veni mama ce multe de facut sunt , ca si cum noi am fi prea prosti sa stim.

    Na bine bun. am zis sa citesc si eu sa vad care`i shtou poate ma ajuta cand m`oi apuca si eu de candidatura. deci absolut TOATE propozitiile incepeau cu “VOI face“, “VOI incepe“, “VOI propune“ … un fel de : “voi pula mea sa mi`o mancatzi daca ajung acolo sus fix in cur sa ma pupatzi.“ pardon expresia da nu ma puteam abtine.

    Geoana nu e prost, e chiar ft istetz si foarte increzator in el. Da` nu`mi pot lua gandul de la fatza lui de fan Iliescu cu 100 de tineri in spate toti photoshopatzi pe afis nici intr`o mie de ani.

    Deci. Votam cu Becali sau nu? Am auzit ca pe la Fieni sau nush unde se lauda ca da niste oi moca.

    Hai salut.

  • BeBeLuShA says:

    fii rebel cretzule.. cand 90% din ideei si 90% din limbajul si termenii folosoiti coincid.. mie mi se pare k te`ai cam inspirat.. si po` sa fii rebel pe tema asta:D

  • Alecx says:

    asta pare a fi un subiect “comandat”, facut in asa fel incat sa ii puna in lumina proasta primele trei pozitii dpdv al nr de alegatori.

    ps : oricine ar iesi , nu o sa fie mai bine

  • creTzu says:

    oh daaaaaaaaaa !!! sunt mana dreapta a lui Gigi si am scris transcriptul de la Mircea Badea. Ma gandeam ca n-o sa va dati seama :(

    • Iri says:

      Ba, esti nebun?! Cum sa folosesti cuvantul ‘transcriptul’ fara sa ai copyright pe el ?! Te mai confunda astia cu Turcescu sau ceva si n-ai facut nimic. Patenteaza-ti tot :)

  • vik says:

    patenteaza-ti patentu

  • Ioana says:

    @Horia Bine,recunosc…fac abuz de termen :p Dar zilele astea s-au impartit prin camine scrisori pe care puteai cumva sa le trimiti lui Basescu,cu textul scris,doar le semnai si le trimiteai,scrise de Antonescu. M-a dezgustat total…As scrie cateva randuri din ea sa vezi ca asta nu e campanie de om civilizat dar evident ca n-am pastrat-o. :)

  • Andreea says:

    Avand in vedere ca:
    De Base ne-am saturat pana peste cap, si chiar de stim ca nu o sa vedem nici o schimbare cu alt presedinte,trebuie sa il schimbam si gata,pentru ca e un mojic.
    Pe Geoana l-as fi votat daca nu era din PSD,daca nu avea accentu ala de rarait(ce?conteaza si vocea).
    Antonescu?neh,e un parsiv(poate nu e sinonimum la prefacut ,dar e si parsiv).
    Vadim?Nu stiu,dar nu-mi place.
    Oprescu?Sa fim seriosi.
    Singura solutie e Becali.

    Nici unul nu merita respectul nostru,dar Becali e o solutie,sigur.

  • Raluca says:

    Vadim? nu stiu dar nu`mi place.

    asta mi`a sunat ca o palma peste ceafa zau :) ma mira faptul ca nu stii de Vadim . si din nou zic ZAU.

  • wOlf says:

    Spuneai bine ca alegerile se castiga la tara.
    Oamenii de la tara l-au votat le Geoana ca le-au dat o punga de orez, un salam si 50 de vodka.
    Taranii de oras l-au votat le Basescu (din nou)…
    Iar cei care s-au mai trezit cat de cat l-au votat pe Antonescu (dar au fost prea putini…)

    Misto post cretzule.

    Am plecat la somn.
    La noapte o sa ma gandesc alaturi de cine vreau sa imi petrec sfarsitu’ lumii, Basescu sau Geoana.
    Toate cele bune! :))

  • alecsutz says:

    Si acum ce vei vota creTzu? :) antonescu a picat, si moare incet alaturandu-se socialistilor. si stii bine ca nu-l poti vota pe geoana oricat l-ai ura pe basescu.

  • Ioana says:

    Daca in turul 1 au ramas pe langa cel putin 1500 de oameni care au stat la cozi si n-au reusit sa mai voteze, in turul 2 nu mai merge nimeni :)) Tara lui Papura Voda :| trist!!

  • Albertino says:

    Deci Base si cu Geoana turul 2.Acum o sa fie bataie mare pe electoratul lui Crin.Ar fi foarte tare sa-i propuna Baselu lui Antonescu sau Tariceanu functia de prim’ministru ca atunci PNL-ul accepta si s-a supt si Geoana si tot PSD-ul!Sincer nu cred ca cineva ar schimba asa tare tara incat sa curga banii din cer si alte alea,sa fim seriosi.Cu Base nu am nimic,dar vad ca Romania asta tot cade usor usor sub nivelul marii ca si flota lui.Goana e din PSD,dar sincer,votati Geoana alegeti Iliescu.Crin mi se pare mai “competent” dar nu o ard gen “Crin e solutia”.Vadim e simpatic,e cu poporul,dar nu.Becali e Becali-nu.Poate Ninel Potarca?:D
    Aaa si faza cu “l-ai copiat pe MB” mi se pare o prostie.As putea sa fac un post intreg cu toate cuvintele spuse de MB in emisiune plus momentul publicitar,asa si?…ar fi vreo problema?
    Bafta creTzule!

  • Nusume says:

    m-a dat pe spate editul din poza lui basescu =)
    votati cu cine vreti, in final tot ambasadorul SUA decide :>

  • Anca :) says:

    Mie una mi-e nu stiu cum sa mai merg la vot in turul 2. Dupa ce ama avut o campanie de instigare la vot…NU am reusit sa votez! 150 de oameni in gara asteptau sa voteze la ora 7 jumate…iar pana la ora 9 nu au reusit. Aceeasi situatie in camine. Pui tu 2 sectii de votare la un complex studentesc?
    Tind sa cred ca Nusume are dreptate, “marile puteri decid”. De Base…s-au plictisit, Antonscu nu era el la fel de pretat la acest statut de presedinte precum Geoana(fusese ambasador in sua din cate stiu).
    Mnah…anyway, l-as fi votat pe Antonescu daca as fi apucat. Si majoritatea persoanelor pe care le cunosc…au votat Antonescu.
    Asadar, cum se face ca nu a intrat in turul 2? Zi Base ca prefera sa-l aiba in turul 2 pe Geoana ca e mai usor de invins decat Antonescu. Sa vedem ce va fi….si voi merge la vot! :) Din tot raul, ‘oi alege “rau cel mai putin rau”

    • creTzu says:

      Pai asta e procentu de oameni care nu-s niste cretini sau indoctrinati prosti in Romania. Atat cat a luat Antonescu. Nu poti sa te joci cu puterea partidului, fie el PDL sau PSD. Asta-i viatza. Oricat l-as uri pe Basescu nu am cum sa votez cu Geoana.

  • Ioana says:

    @Anca:) Te intrebi cum de nu a intrat Antonescu in turul 2…Nu ti se pare putin ciudat ca din toti tinerii care au mers la vot cam 80% il votau pe Antonescu si FIX sectiile de votare din campusuri aveau cozi interminabile? Eu am stat in regie unde erau 9 sectii de votare iar la ora 21 erau cel putin 100 de persoane pe fiecare sectie care nu au mai apucat sa voteze. Plus Belvedere,plus complex Leu. Cam cate voturi a pierdut Antonescu si de ce? ;)Retoric of course :p

  • jetu says:

    “Romania e in probe[…]Facem revolutie[…]e ultima solutie!”

  • comentarii Comentează



  • My Space
  • YouTube
  • Hi5
  • Yahoo! Messenger

Iată:

Acum citeşti Tu cu cine votezi ?! scris de creTzu.

Detalii: