Mai multe fotografii AICI . Un concert foarte reușit din punctul meu de vedere. M-am bucurat sa vad o alta generație comportându-se cum trebuie la un astfel de eveniment și o inițiativă lăudabilă. Spor la treaba.
Suntem invitaţi de către nişte elevi ai Colegiului Naţional Petru Rareş la o cântare ce are ca scop strângerea de fonduri pentru festivalul de teatru în limba engleză “Magic Fest ” ediţia 2010. Am răspus pozitiv iniţiativei care e una lăudabilă mai ales prin prisma faptului că “actorii” au decis mai degrabă sa vină cu o idee uşor de pus în practică decât sa meargă la întins mâna pe la diverse uşi. “Petru” e fostul meu liceu şi măcar atât pot face pentru niste oameni cu iniţiativă. Aşa că vă invit la concert, fie că va place muzica noastră sau doar vreţi să sprijiniţi nişte copii talentaţi în ale actoriei.
În aşteptarea videoclipului m-am gândit că ar fi frumos să arhivez variantele oficiale ale pieselor scoase până acum, din considerente ce ţin de calitate şi pentru că mulţi dintre voi mi-aţi cerut. Nu e o idee bună să rippuiţi youtubeul, prieteni. Aşadar avem cele 3 piese lansate până acum :
1. creTzu - Sfidând soarta (Produsă de XPL)
2. creTzu - Cupa şi campionatu ft Horia (Produsă de Illusionist)